cand merg pe acelasi drum cu tine,
si cant acelasi cantec doar cu tine,
tu si cu mine,
cantec si bucurie,
lacrimi si poezie.
Un duo dureros si trist,
in infinitul labirint,
de viata si de agonie.
Iar cand ma prinzi,
imi legi de corp aripi de hartie,
cu ele zbor printre ruinele,
ce le-am purtat adanc in mine,
atatia ani, tu stii prea bine,
in crancenul desert hoinar,
al Anei cea de trista amintire.
Si ma iubesti
cum nimeni nu ma va mai iubi
de nici moartea nu ne poate desparti
de nici nu-mi pot inchipui...
si te iubesc
esti cer albastru pentru mine
esti versuri si esti armonie!
Si doamne cat te-am cautat
prin crancenul desert hoinar
al regilor innegurati
te-am cautat si te-am gasit
de nici nu-mi pot inchipui
de nici nu mai pot trai!
