O dimineaţã zdrenţuitã, sau întreagã –
ce mai conteazã? -
fãcându-şi cuib întru
clipa veşnic muribundã
a istoriei condiţiei umane,
în timp ce pe deasupra un stol
de cocori fãrã aripi survoleazã
ultimele respiraţii ale iernii.
O amiazã fãrã pretenţii de luminã,
bifatã cu grabã
în agenda supraîncãrcatã
a unui pelican cu foi de ziar
în loc de pene.
O searã arcuitã maximal cãtre soare
şi o pendulã din ce în ce
mai asurzitoare,
agãţatã de ultimul zid
al veacului.
Şi uite, a mai trecut o zi,
apoi o noapte,
şi înc-o joacã de copii,
apoi trei idealuri coapte…
A fi sau a nu fi?! –
Interogaţie sau demonstraţie?
Ce mai conteazã?
O viaţã întreagã, vagã,
pentru a învãţa, da,
sã pui accentul ascuţit, spre infinit,
cu graţie, pe ultima expiraţie.
