Undeva a fost gãsitã stenograma (înregistrarea) unei şedinţe pe care Scaraoţchi a ţinut-o cu subalternii lui în iad. Era strict secretã, dar i-o furase un înger al Domnului. Citiţi-o şi Domniile voastre şi trageţi concluziile necesare.
Iat-o:
â€ŢNu putem sã-i oprim pe creştini sã meargã la bisericã. Nu putem sã-i împiedicãm sã citeascã Biblia lor şi sã cunoascã adevãrul. Nu putem nici mãcar sã-i împiedicãm sã-şi dezvolte o relaţie umanã cu Mântuitorul lor. Odatã ce au câştigat legãtura aceea cu Iisus, puterea noastrã asupra lor este sfãrâmatã. Aşadar lãsaţi-i sã meargã la bisericile lor, lãsaţi-i sã aibã icoane în casã, dar furaţi-le timpul, astfel încât sã nu le rãmânã nici o clipã sã-şi dezvolte relaţia cu Iisus Hristos. Asta e ceea ce vreau sã faceţi!"a spus Diavolul. â€ŢDistrageţi-le atenţia de la pãrtãşia cu Mântuitorul lor şi de pãstrarea acestei legãturi vitale pe timpul zilei." â€ŢŞi cum vom face asta?" au strigat demonii. â€ŢŢineţi-i ocupaţi în lucrurile neesenţiale ale vieţii şi inventaţi scheme nenumãrate sã le ocupaţi minţile", a rãspuns el. â€ŢIspitiţi-i sã cheltuie, sã cheltuie, sã împrumute, sã împrumute, sã împrumute. Convingeţi-le soţiile sã meargã la muncã pentru multe ore şi soţii sã lucreze 6-7 zile pe sãptãmânã, 10-12 ore pe zi, astfel încât sã nu-şi poatã trãi viaţa. Ţineţi-i atât de ocupaţi încât sã nu aibã timp de petrecut cu copiii lor. Pe mãsurã ce familiile lor se destramã, casele lor nu vor mai oferi nici o scãpare de presiunile muncii! Schimbaţi-le minţile astfel încât sã nu audã Vocea lãuntricã atât de liniştitoare a divinitãţii. Momiţi-i sã asculte radiourile şi CD-urile şi stick-urile non-stop, când sunt la volan. Sã aibã televizoare în toate camerele, inclusiv în bucãtãrie şi în dormitor, sã ţinã televizoarele, calculatoarele, tabletele deschise non-stop acasã, precum şi telefoanele mobile în funcţiune permanent, şi sã-şi petreacã cât mai mult timp în orice magazin şi restaurant din lume care difuzeazã muzicã nereligioasã în mod continuu. Aceasta va pãta minţile lor şi le va rupe tainica legãturã cu Hristos. Umpleţi-le mesele din cafenele cu reviste şi ziare. Pisaţi-le minţile prin aceste reviste şi ziare, prin televiziune şi internet, 24 de ore pe zi, cu cei 4 de S: sex, sânge, scandal, subculturã. Invadaţi-i din toate pãrţile cu reclame. Umpleţi-le cutiile poştale cu corespondenţã nefolositoare; trimiteţi-le cataloage, reclame şi orice fel de scrisori şi oferte promoţionale la produse gratuite, servicii şi speranţe false! Pãstraţi fotomodelele slabe şi frumoase în reviste şi la TV, astfel încât soţii lor sã creadã cã frumuseţea fizicã este, fãrã îndoialã, cea mai importantã, şi sã devinã nesatisfãcuţi de soţiile lor. Pãstraţi-le soţiile prea obosite ca sã-şi mai iubeascã soţii noaptea. Daţi-le dureri de cap, de asemenea! Dacã ele nu-şi vor oferi soţilor dragostea lor, aceştia vor începe sã caute în altã parte. Acest lucru va dezbina rapid familiile lor! Daţi-le Moş Crãciun şi crãciuniţe, ca sã le distragã atenţia de la a-şi învãţa copii despre adevãratul sens al Crãciunului – Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Daţi-le iepuraşi de Paşti şi mese încãrcate cu mâncãruri alese, dar inutile, ca sã nu poatã vorbi despre Înviere şi despre puterea postului şi a rugãciunii asupra pãcatului şi a morţii. Chiar şi în vacanţele lor trebuie sã se epuizeze. Sã-i faceţi sã se întoarcã din concedii obosiţi. Ţineţi-i tot mai ocupaţi, ca sã nu mai iasã în naturã şi sã reflecteze la creaţia lui Dumnezeu. În schimb trimiteţi-i în parcuri de distracţii, la festivaluri de toate felurile, la evenimente sportive, la jocuri şi concerte, unde e multã gãlãgie, multã forfotã, multã lume adunatã. Alimentaţi-le curiozitatea pentru filme de toate genurile, astfel încât sã-şi piardã şi timpul liber degeaba şi sã adoarmã obosiţi. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi. Şi când se întâlnesc la bisericã, puneţi-i sã bârfeascã, sã şuşoteascã, sã se înghesuie la miruit şi la anaforã, aşa încât sã plece acasã fãrã nici un folos dobândit. Aglomeraţi-le viaţa cu atâtea cauze â€Ţbune", încât sã nu mai aibã timp sã cearã şi sã primeascã putere de la Iisus. Sã nu mai poatã spune: <>, <>, <>. Ţineţi-i de mâini, sã nu-şi poatã face cruce când se trezesc din somn, când ies afarã din casã, când pornesc maşina pentru a pleca la serviciu sau altundeva, când se întorc acasã, când se aşeazã la masã, când se ridicã de la masã, înainte de a se culca, sã nu-şi poatã face cruce niciodatã. Nici nu va mai fi nevoie sã-i facem sã se certe între ei, iar dacã se vor şi certa, cu atât mai bine! Nu le va mai rãmâne decât sã munceascã, sã munceascã, sã munceascã, epuizându-şi toatã puterea, sacrificându-şi sãnãtatea şi familiile pentru <>. Va funcţiona! Va funcţiona!"
Era un plan pe cinste! Demonii au plecat nerãbdãtori la îndatoririle lor, determinându-i pe creştinii de pretutindeni sã devinã mai ocupaţi, mai grãbiţi, mai agitaţi, şi sã se â€Ţdezvinovãţeascã" ascunzându-se dupã expresia â€ŢSunt stresat!" Sã aibã timp cât mai puţin pentru Dumnezeu şi pentru familiile lor. Sã nu mai aibã timp sã-şi viziteze vecinii, prietenii, duşmanii bolnavi sau aflaţi la închisoare, sã nu mai aibã dragoste pentru a face milostenie bisericilor şi oamenilor sãraci, sã nu mai aibã dorinţa de a rãspândi şi altora cuvântul lui Dumnezeu, puterea lui Iisus de a schimba vieţile în bine.
Dragã prietene,
Oare a reuşit diavolul sã-şi punã în aplicare planurile sale în ceea ce te priveşte? Gândeşte-te bine la asta! Dacã ajungi la concluzia cã a reuşit, pãrãseşte calea largã a rãului şi treci pe poteca îngustã a lui Hristos.
Momentele în care omul e cel mai puternic nu sunt atunci când toate îi merg din plin, ci atunci când, dupã ce a cãzut, se ridicã de la pãmânt, cu hotãrârea fermã de a-şi continua drumul înainte, spre Împãrãţia Cerurilor!
- Culeasã, completatã şi cizelatã de
Florin T. Roman -