Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea. Cunosterea este limitata, imaginatia inconjoara lumea.» - [A. Einstein]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20215892  
  Useri online:   10  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Florin T. Roman ( Florin T. Roman ) - [ ESEU ]
Titlu: PROGRES? REGRES? STAGNARE? - VI
PROGRES? REGRES? STAGNARE?
– o scurtã incursiune în istoria culturalã a ultimelor secole - secolul al XX-lea

În secolul al XX-lea gândirea filosoficã se întrepãtrunde tot mai mult cu datele ştiinţifice, veacul debutând sub semnul existenţialiştilor Heidegger şi Jaspers. Jean-Paul Sartre realizeazã o simbiozã forţatã şi nefericitã între existenţialism şi ideile unui Ţmarxism deschis", aflate la modã în aproape întreg secolulul. În 1920 Max Weber scrie ŢEtica protestantã şi spiritul capitalismului", în 1921 L. Wittgenstein scrie ŢTractatus logico-philosophicus", iar Camus publicã în 1951 ŢOmul revoltat", în care analizeazã evoluţia umanitãţii prin prisma revoltelor şi a revoluţiilor. Noi sisteme în filosofie: fenomenologismul, cu Ed. Husserl; intuiţionismul, cu H. Bergson; sociologismul, cu E. Durkheim. În 1923 se întemeiazã Şcoala de la Fankfurt, iar în anul urmãtor ia fiinţã Cercul de la Viena. Totodatã, împreunã cu Marx, Darwin şi Nietzsche, însã de pe poziţiile medicinei, Sigmund Freud contribuie decisiv la rãsturnarea perspectivelor tradiţionale asupra valorilor consacrate ale umanitãţii. El considerã arta ca fiind, printre altele, un mijloc de satisfacere în imaginar a ceea ce ne refuzã realul, iar religia o înţelege ca pe o iluzie care vizeazã reproducerea la scarã socialã a relaţiilor dintre copil şi autoritatea parentalã.
Fluviul sistemelor filosofice din ultimele cinci secole a curs în paralel cu şuvoiul de secte creştine, ambele izvorând dintr-o Reformã (1517) care nu se mai mulţumea cu gândirea scolasticã medievalã (în cadrul cãreia credinţa şi filosofia se împleteau armonios, rolul predominant constituindu-l credinţa). Ieşitã de sub autoritatea inimii, raţiunea s-a vãzut, treptat, tot mai autonomã şi – nefiind satisfãcutã de ea însãşi – a început sã caute, cu succes dar şi cu orice preţ, originalitatea. Privind retrospectiv, rãtãcirea raţiunii se poate vedea cu ochiul liber (şi) în multitudinea de sisteme filosofice distincte, aşa cum ieşirea credinţei de sub autoritatea Bisericii a dus la apariţia nenumãratelor secte creştine de azi. ŢExistã atâtea filosofii, câţi filosofi", constata Husserl în Meditations cartesiennes. În cãutarea unor idei noi, destinate sã Ţspargã" piaţa culturii tradiţionale, dintr-un orgoliu exacerbat, filosofi precum Marx, Nietzsche, Freud au iniţiat şi propagat ideologii periculoase care au rãvãşit omenirea secolului al XX-lea: naţional-socialismul, fascismul, rasismul, feminismul, sexualismul, comunismul.
Christian Ruby: ŢMarile sisteme filosofice sunt fãcute astãzi rãspunzãtoare de sinistrele succesive ale timpului: Auschwitz, gulaguri, imperialismul – model cinic de relaţii internaţionale… O perioadã de deziluzie masivã se deschide în faţa filosofiei… de disperare câteodatã. Cum sã organizezi viaţa comunã a cetãţenilor, cum sã guvernezi în absenţa unor repere, în obsesia absenţei unei Ordini transcendente şi absolute ca sursã de inspiraţie ?"
În domeniul artei, noul secol debuteazã, pe urmele precedentelor experimente din pictura de avangardã, sub semnul unei aventuri pasionante : ruptura cu valorile tradiţionale ale frumuseţii, ale culorii, ale formei şi ale spaţiului. Odatã cu aceastã rupturã categoricã, începe aventura cãutãrii unor soluţii cu totul noi care sã poatã exprima vizual spiritul modernitãţii. ŢÎn istoria artei, cei nouã ani dintre 1905 şi 1914 sunt o perioadã de fertilitate excepţionalã, astfel încât este aproape imposibil sã încadrãm într-o categorie definitivã varietatea extraordinarã a tendinţelor şi stilurilor. Foarte conştienţi de faptul cã au intrat într-un nou secol, artiştii din aceastã perioadã încearcã, mai presus de orice, sã fie moderni şi originali. Schimbarea devine adevãrata forţã motrice; inovaţia, scopul fundamental. Câţiva artişti ajung pânã la a-şi antedata lucrãrile pentru a le face sã parã mai originale", susţine criticul Mary Hollingsworth. Parisul devine punctul principal de referinţã, unde se întâlnesc artişti de diferite naţionalitãţi. Se nasc primele experienţe cubiste, deja anunţate zgomotos de o picturã a lui Picasso consideratã scandaloasã : ŢDomnişoarele din Avignon". Culorile sunt agresive, violente. Câţiva artişti (ca Matisse şi Derain) sunt numiţi semnificativ fovi, adicã sãlbatici. Arta primitivã (în special cea a indigenilor din Africa şi Oceania) atrage atenţia prin trãsãturile sale de sintezã şi exotism şi sunt fascinaţi de ea, printre alţii, Picasso şi Matisse, ca şi Modigliani. Din principiile cubismului se dezvoltã treptat aşa-numita Ţartã abstractã", ai cãrei exponenţi principali devin Wassily Kandinsky şi Kazimir Malevici. În primul ŢManifest al futurismului" (1909), Filippo Tommaso Marinetti proclamã faptul cã emoţia pe care i-o trezeşte un automobil în vitezã o depãşeşte cu mult pe cea pe care o poate trãi în faţa unei sculpturi clasice. Sfidarea noii ere se manifestã şi în arhitecturã care, încã de la sfârşitul secolului precedent, realizase primii zgârie-nori îndrãzneţi, cele dintîi construcţii cu materiale industriale ca fierul şi sticla şi mai apoi şi betonul armat. Revoluţiile şi rãzboaiele care implicã acum eşichierul mondial nu întrerup succesiunea de excepţie a experienţelor şi cãutãrilor numeroaselor mişcãri artistice şi culturale. În Olanda ia fiinţã Grupul De Stijl, iar în Elveţia apare Mişcarea Dada. Aceasta din urmã condamna totul, manifestându-se chiar şi împotriva sa. Normele Dada nu aveau nici un sens. Scriitorul Tristan Tzara puncta cu urlete şi sughiţuri cântecele sale de neînţeles. Duchamp a pus sub semnul întrebãrii semnificaţia însãşi a operei de artã, atribuind ironic demnitatea de sculpturi unor simple obiecte de uz casnic, cum ar fi, de pildã, un urinar. De asemenea, poetul Dada scria poezii decupând cuvintele dintr-un articol de ziar, amestecându-le şi extrãgându-le din grãmadã unul cîte unul. Şi Hans Arp se lãsa în voia întâmplãrii în montarea sculpturilor sale, aşa-zisele ŢTãieturi". Ceva mai târziu, din Grupul Dada de la Paris (influenţat de ideile lui Andre Breton) s-a desprins curentul suprarealist. Mottoul suprarealiştilor era urmãtoarea frazã, scrisã în secolul XIX de contele de Lautremont : ŢFrumos ca întâlnirea întâmplãtoare a unei maşini de cusut şi o umbrelã pe masa de anatomie". Arta suprarealistã cultivã fantasticul, aspirã sã contopeascã visul cu realitatea şi în acest scop recurge intenţionat la imagini tulburãtoare, supãrãtoare sau chiar oripilante. La expoziţia suprarealistã din 1936, vizitatorii erau întâmpinaţi de înregistrãri cu râsete isterice ale pacienţilor unui ospiciu. În tablourile lui Salvador Dali sunt foarte frecvente imagini de tip sexual, de la masturbare la orgasm, sau figuri aluzive precum cãlugãriţa, o specie de insecte a cãrei femelã devoreazã masculul în timpul împerechierii. În sfârşit, dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, arta reflectã, prin multe aspecte, îndoielile şi contradicţiile civilizaţiei moderne. Artiştii fugiţi din Europa hitleristã în America, dau naştere expresionismului abstract, o nouã abordare revoluţionarã al cãrei vârf de lance devine Pollock. Cãtre sfârşitul anilor 1950, în contextul opulentei societãţi de consum americane, apare mişcarea Pop Art, cu rãdãcini în mişcarea Dada. Pop Art rãstoarnã conceptele tradiţionale de bun şi prost-gust, traducând în imagini lumea urbanã, nivelatã şi impersonalã, a publicitãţii, a cinematografului şi mai ales a televiziunii. Cutiile de ciorbã Campbell şi sticlele de Coca-Cola (acestea din urmã fiind simbolul prin excelenţã al Americii contemporane) se disting în lucrãri Ţartistice" Pop Art. Dacã arta putea fi folositã în scopuri publicitare, atunci şi publicitatea putea sã devinã artã. În anii 1960 apar arta minimalã şi arta conceptualã. O Ţexpoziţie" parizianã a artistului francez Yves Klein consta pur şi simplu dintr-o galerie goalã, pictatã în alb. Andre dispune pe podea cãrãmizi simple. Unica exigenţã : originalitatea. În picturã se remarcã Picasso, Matisse, Braque, Salvator Dali, Klee, Mondrian, Kandinsky, Pollock; în sculpturã : Brâncuşi; în arhitecturã : Gaudi, Frank Lloyd Wright, Walter Gropius şi Institutul Bauhaus, Ludwig Mies van der Rohe, Le Corbusier, Renzo Piano. Se construiesc Empire State Building, cele douã zgârie-nori ale World Trade Center la New-York, Piramida de sticlã a lui Pei de la Luvru şi Centrul Pompidou la Paris.
Teatrul se modernizeazã şi se Ţoriginalizeazã" şi el. Apare şi se dezvoltã cea de-a şaptea artã: cinematografia.
Existã critici de artã care susţin cã artişti precum Pablo Picasso au constituit o modã culturalã, care nu s-a remarcat atât prin valoare artisticã, cât mai ales prin originalitate. Ca şi în filozofie, în artã se cãuta, cu orice preţ, originalitatea. Datoritã unui complex de împrejurãri favorabil (noutate absolutã, şocare, publicitate, teribilism, snobism) Picasso şi alţi reprezentanţi ai unor curente precum suprarealismul, dadaismul, expresionismul, cubismul ori Pop Art au devenit celebri. Operele lor Ţartistice" se vând şi astãzi la preţuri exorbitante. Picasso însuşi a recunoscut, la un moment dat, într-o exclamaţie care a cam fost uitatã: ŢI-am pãcãlit pe toţi şi m-am ales cu o mulţime de bani !"
Îl rugãm pe cititor sã rãspundã la întrebãrile din titlu.

Florin T. Roman

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Sebastian Golomoz, Un romantic incurabil, poezie, Ed. Zigotto, Galati, 2013
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN