Despre aceastã ultimã lunã
în care soarele deseneazã cu dinţii
flori de gheaţã pe ferestre
şi urlete de haite înfometate pe discul lunii,
în care plutoane întunecate de corbi
puncteazã imaculatul somn al câmpiilor
şi crengi pustii şi negre
sunt scuturate şuierând
de vifor înteţit şi de datini
cu origini în veacuri pierdute,
Despre aceastã ultimã lunã
în care ninge cu armonii de colinde
împletite gravitaţional
cu puf de zãpadã şi de of,
în care arhanghelii îşi scuturã aripile
de frig, de fulgi, de ţurţuri,
Despre aceastã ultimã lunã
încãrcatã de daruri şi de doruri
în care copiii zboarã pe sãnii de vis
între Moş Nicolae şi Moş Crãciun
la fel cum nu demult
cocorii zburau printre nori pribegi
între cuiburi natale şi ţãri îndepãrtate,
Despre aceastã ultimã lunã
în care pe uliţi şi pe bulevarde
miroase a fum de lemn de foc
şi-a sânge de erou,
care începe cu naşterea ţãrii mele
şi se terminã cu naşterea Anului Nou,
Despre aceastã ultimã lunã
în care se naşte primul sfânt, sub pietre,
în care se nasc şi mii de îngeri sub sãbii
într-o veche şi îndepãrtatã ţarã
şi în care alte mii de sfinţi şi îngeri
se nasc, în fiecare an, sub gloanţe
şi-n mica mea ţãrişoarã,
Despre aceastã ultimã lunã
în care iatã, o stea nouã
încurcã, deruteazã, bulverseazã
cântecul imuabil, ancestral
al cerului de pânã atunci,
Despre aceastã ultimã lunã
în care începe, pentru veşnicie,
povestea magilor, a pãstorilor,
a peşterii, a ieslei, a boilor,
a aurului, smirnei, tãmâiei
şi-a Copilului ce taie istoria în douã
şi-aduce pãmântenilor o Împãrãţie nouã,
Despre aceastã primã lunã
în care pãrinţii şi copiii şi fraţii
se strâng iar împreunã
şi-n care se bucurã laolaltã fetele şi bãieţii,
ce-ar mai putea scrie poeţii?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mi-a plãcut poezia, (cum, de altfel, versurile D-voastrã îndeobşte) având numai o nuanţã de pãrere de rãu cã n-au o formã frumoasã, mai ales cã ştiu cã puteţi face asta. Dar asta este doar o pãrere personalã nimic mai mult. Poezia e frumoasã! Felicitãri.