Foşnesc vlãstarii, freamãtã iubirea
la umbra unui carpen izolat,
unde ne retrãim copilãria
din când în când, câţiva bãrbaţi din sat.
Suntem puţini dar amintiri sunt multe,
suntem adulţi şi totuşi tot copii;
se pleacã crengile încet, sã ne asculte
poveştile trãite-n zori de zi.
Şi ziua scade şi se face searã
şi frunzele reintrã în extaz;
timpul îşi udã pana-n cãlimarã
şi ne picteazã riduri pe obraz.
Teuzul curge liniştit, ca anii,
pe lângã noi, urmând aceeaşi lege,
iar noi pãrem haiduci de piatrã, stranii
şi doar bãtrânul carpen ne-nţelege.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
citind cu inima putem intelege, sau ne clarificam trairile. este certitudine faptul ca desi diferiti ne regasim in ceilalti. aici vine magia si suprematia poeziei.
Nimic nu poate înţelege omul mai bine ca natura şi niciunde omul nu poate fi mai liber ca în naturã. O uniune frumoasã între om şi naturã, o prietenie, aşa cum e firesc sã fie. Frumos!
4.
Florin, douã cuvinte şi trei semne: Foarte frumos!!!