Sunt luptãtorul oţelit
De renunţãri şi amânare
Şi-n risipiri fãrã sfârşit
Îmi duc fatala vânãtoare.
Sunt înarmat pânã-n mãsele
Cu suliţe de inutil
Ca zale îmbrac eşecuri grele
Ce-mi dau un aer versatil.
Semeţ îmi port pe halebardã
Urmele luptei în zadar
Şi-n mâna stângã am o bardã
Ce o rotesc în sens contrar.
Un coif de absurd mã înnobileazã
Iar pe blazon e scris – Pierdut
Privitu-n gol mã fascineazã
Şi toate-mi sunt – neînceput.
Am şi-o mârţoagã, sânge pur
Ce-o port cãlare peste mine
Şi galopãm cãtre obscur
Atunci când vântul ne susţine.
Umblãm tãcuţi ca un îngheţ
Prin ãst tãrâm de realizare
Şi cal şi rost şi cãlãreţ
Spre vânãtoarea noastrã de ratare.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nu te-am perceput nicicum rãutãcios în comentarii. Iar pentru întãrirea acestui fapt, şi urmãtoarele versuri sunt cumva pe aceelaşi calapod :)
Numai bine!
Unii înţeleg c-aş fi rãutãcios în comentarii!..nu,nu este adevãrat ,încerc sã joc rolul unui aparat de defibrilare ,adicã sã forţez puţin ambiţia!Oricum respect opinia fiecãruia.
3.
Noi suntem prea cinstiţi cu noi şi de aceea tot ce facem este comun şi sincer asta ne ajutându-ne sã şocãm.Pentru a ajunge acolo sus, trebuie sã fi curvã,beţiv ,nebun! Putem alege,..mie-mi place sã cred cã-i mai bine normal,cu toate cã iubesc poezia scrisã în momente de visare ,sã-i zic indusã!Mulţumesc ptr explicaţii,nu trebuiau,dar sunt ca un fel de descãrcare ,poate necesarã ce ne fac uneori sã ne auto depãşim şi e bine!
4.
P.S. Sper sã-ţi spui pãrerea şi cu alte ocazii când voi mai scrie. Chiar mi-ar fi de mare trebuinţã. Mulţam!
De fapt, nici nu consider cã aş fi un creator de poezie (pentru asta sunt necesare multe calitãţi; unele probabil cã le am, dar altele, prea multe, nu le am), ci mai de grabã, încerc şi eu sã leg cap la cap nişte versuri, aşa… ca o un fel de metodã terapeuticã pentru suflet.
Searã bunã şi încã odatã mulţam de observaţii!
’’mai luaţi şi voi câte-o lopatã şi mãturaţi gunoiul pur’’; Gunoi lângã Pur… şi astea par a se ’’respinge ’’. Pãi ori e gunoi, ori e pur. Da, am construit versul cu acel soi de antagonism, tocmai pentru efectul contradictoriu ce-l produce (cel puţin aşa îl percep eu). Acum, nu ştiu cât de complet (nu compleCt; sunt sigur cã e o eroare de tehnoredactare) a ieşit tabloul, cum spui tu, dar îţi spun cu siguranţã cã nu am adus nimic nou în poezie. De fapt,
un soi de antagonism în înţeles. Adicã ori e mârţoagã, ori sânge pur, nicidecum ambele sensuri. Şi aici am sã te contrazic şi, recunosc cã am â€Ţfurat" şi eu figura aceasta de stil de la alţi poeţi consacraţi. De exemplu, acum îmi vine în minte versul ’’dup-atâtea clipe calme care vin şi pleacã-n trombã’’, pare (conform algoritmului tãu) ilogic. Cum pot fi clipe Calme dacã se mişcã cu vitezã aşa mare Trombã? Sau, ’’mai luaţi
E adevãrat cã mulţi nu-şi recunosc înfrângerile şi pozeazã în ’’luptãtori oţeliţi’’ la propriu, pe care nimic nu-i doboarã, nimic nu-i sperie şi pe care soarta îi înalţã. Dar eu unul, îi prefer aşa, mai ’’dezbrãcaţi’’ de pozã.
În privinţa pesimismului, aici e vorba de modul fiecãruia în interpretarea celor citite. Altfel spus, de gustul fiecãruia.
Spui cã Mârţoagã nu pre merge cu Sânge pur; asta probabil fiindcã se creeazã un soi de antagonism în înţel
Mulţam de observaţii.
Offf, Romulus, totuşi am nişte mici explicaţii care mã tem cã vor pãrea cam prea mari.
În primul rând, sunt departe de a fi unicat. Majoritatea muritorilor (din familia cãrora fac şi eu parte) luptã fãrã a se alge cu prea multe la finalul luptelor. Dacã n-ar fi aşa, atunci cu siguranţã cã Pãmântul ar fi un loc mult mai minunat.
"Operaţie reuşitã,pacientul este mort" Îmi place ,eşti pe undeva unicat!..lupţi ca sã nu-ţi iasã nimic .Este bine totuşi cã ai recurs la a-ţi face autoportretul!....ieşea rãu dacã în modul ãsta pesimist ,fãceai portretul lui Decebal sau Ştefan cel Mare! Nu prea merge "Mârţoagã"lângã "Sânge Pur",dar sunt sigur cã ai fãcut asta pentru ca tabloul sã fie complect! Poate reuşeşti un nou curent în poezie.M-ar bucura.
