Era o ploaie vaporoasã de searã,
treceai degete prin vertebre din coloana-mi,
înflorind un fulg de zãpadã în plãmânii mei goi
în timp ce afundam unghii în palatul tãu de sticlã.
Eşti destinaţia vieţii tale; niciodatã sã nu apuci umbra soarelui de sub cerul de care ai fost lãsat în urmã.
Ace neobosite îţi seacã inima de durere şi o înfig în pãmânt, lãsându-te fãrã strop de viaţã.
Fie ca mãduva-ţi sã-şi facã loc afarã cu durerea ca şi degetele mele sã aibã loc în coloana ta împovãratã.
Iar când împreunã vom diverge, tot atât de sus vom fi ca spatele noastre scurgând mãduva din orizontul noros,
într-o searã furtunoasã.
