Pas prin negurã de clei şi lut
înfiripã cristalinul aridului
cu soare de ambrã rãsãrind dintre oglinzi
a îi înmâna vrabia înaripatã ce adumbreşte
zenitul.
Prin praful nimicniciei aşterne
ispitã zestrea nãlucii oarbe
ce clipeşte întregul fantasmei
şi strecoarã prin fire din veşnicie
frânturi de sorţi tulburate
din râuri negre cu apã...
moartã.
Soarele - înalţã, ţurţuri de primejdii
şi harpe ciunte îl pironesc
pe boltã sã îşi uite zborul,
crucificând eterul de lumea întregului.
Acesta varsã o lacrimã din mercur
în ochiul furtunii şi pe urmã cade
în pãmânt,
tãciune.
Stihii plutesc pe ape negre în eter,
pãrãsind o clipã din infinit, înlemnitã
în triluri angelice de frunze
din argint viu ale mãrului sângerând
venin.
De atunci, zilnic rãsare un soare
cu promisiunea viitorului trecut,
iar noaptea, dormind în clepsidra
oceanului de sticlã, îngheaţã...
în deşert.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc mult, Alexandra...înseamnã mult pt mn, aparent numa* tu mai citeşti ce scriu...:/ Cam asta-i tot...