A fi,
dorinţa ca Selena sã coboare
de pe-un cer din ambrã şi sidef
sã-mbãieze macii golaşi de prin poiene
cu rouã de stele şi nouri de sclipiri,
sã înfiripe tandre doine
în miresme arãmii
peste lujeri de veninuri
scãldate în pâraie de luciri,
sã taie rugii sângerânzi
ce o leagã de pãmânt,
om.
Trist,
la zenit încã se nalţã,
Peste astre plânge,
blestematã pe vecie
cu lacrimi sã reverse
hruba-n ce-oglindeşte,
este.
Iar în hãu,
sufletul omului vegheazã
stele de sidef,
luna mea,
doarme o vrabie plângând.
