Cuget, deci exist!
Suav şi neînchis se naşte ou din zeama de îngrãdiri
ce scurge din ochiul de piatrã râuri.
Din pântecele ciorii ies lujeri de oţel
ce o poticnesc din circulare spre zenit
şi fel de fel de stele o chiorãsc.
Lacrimile cad şi spintecã nemãrginitul
şi tunã şi fulgerã vâltoare.
Pleoapa infernului nu se închide,
picurã sânge.
Clepsidra cu nisip se învârte, iar cioara se libereazã,
muzica nisipului trage pasãrea din chingi
şi o îngroapã la zenit,
lãsându-i ghearele afarã.
Încleşta ceva.
Ochiul de piatrã.
Într-adevãr, cuget, dar nu exist.
Sau exist, dar fãr de cuget?
Gândul meu îşi luase demult zborul,
acum ochiu-mi plânge cu sânge de cioarã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã mulţumesc! Chiar îmi lipseau comentariile dumneavoastrã. Sã scriu ca Mihai Daniel Rus s-ar putea sã fie cea mai mare provocare de pânã acum, dar cred cã pot reuşi. Mulţumesc de aprecieri, pe lângã metaforele puţin inextricabile, gãsesc şi forma poeziei mele ştirbã...prea multe prepoziţii(conjuncţia *şi* în repetiţie era intenţionatã totuşi)şi metafore care şchioapãtã uneori, dar cred cã este un început. Personal, mi-aş autoevalua poezia la 6 doar datoritã axei temporale.
Poemul este bun ,chiar te-ai depãşit, peste ceva timp cu siguranţã, mã voi bucura sincer de frumoasa ta perspectivã. Mã impresioneazã profunzimea şi posibil puterea sinestezicã pe care o posezi şi care va fi atuul viitorului tãu poetic .Încã odatã ,un poem profund care-i lasã cititorului opţiunea alegerii suspansului îngrãdit oarecum de cãutarea liniei de plutire !
3.
N-am mai intervenit în ultimul timp aşteptând sã-mi fac o imagine în evoluţia poeziei postatã pe noduri. Orice metaforã este bine sã fie aleasã ca apropierea faţã de urechea cititorului sã nu aibã nevoie de traduceri la traduceri! Ai evoluat mult, ai ales un reper (Nichita) şi chiar încerci sã-i descoperi frumuseţea stilului, scriind ca el .Nu faci rãu dar nu cred cã acesta este scopul .Citeşte tot ce înseamnã interes pentru tine ,asimileazã şi scrie ca Mihai Daniel Rus.
De un lucru sunt foarte mândru totuşi, axa temporalã a poeziei, cãci lacrimile mele din sânge de cioarã curg înainte ca aceasta sã fie îngropatã de nisipul clepsidrei care se învârte în timpul zborului pãsãrii, abstractizând evenimentele şi sursa inspiraţiei poetului...pasãrea e moartã înainte ca aceasta sã moarã...pentru prima oarã, am sã vã rog sincer sã îmi împãrtãşiţi pãrerea dumneavoastrã despre ideea aceasta de a rãmâne la acest stil de poezie...este...important...
Ca sã vãd dacã ajutã, cioara este o alegorie pentru cugetarea poetului, mesajul poeziilor sale, oul este alegorie pentru poezia per se, iar ochiul de piatrã pentru inflexibiltatea aparentã a poetului, supus restricţiilor umane...dar care poate transcende limitele, purtat fiind de poezia sa spre cer, idealul sãu, eternitatea...restul poate cã este mai clar acum...poate cã nu am reuşit sã fac o poezie uşoarã, poate chiar imposibilã(sper cã nu), dar asta vreau sã cizelez acum.
În ultimele zile am cãzut în patima lecturii poeziei lui Stãnescu. Am fost impresionat de ea profund, de puterea mesajelor şi claritatea cuvintelor, cã am decis sã încerc sã captez o frânturã din esenţa poeziilor sale în câteva de-ale mele...Ba chiar este vina mea pe deplin dacã nu am reuşit acest lucru. Nu ştiu dacã este o decizie înţeleaptã, poate cã nu este, dar aş vrea sã rãmân la acest stil de poezie, pas cu pas adãugându-i propriile nuanţe...
