Adorm.
Apun rãpus în vale, mort sunt dus de ape
în a dragostei petale cu pigmenţi aparte,
de urã burniţat,
strângând molcom în palmã licãrirea fadã,
speranţa cea deşartã, prundişul dezgheţat.
Sunt purtat alene
de visuri sângerânde,
cãci lacrimile florilor
de sânge plâng uşor,
dar prin lumea de corsete
singure-mi sânt îndrumãtor.
Când citesc o carte, o vãd urzind departe
gânduri temãtor. O privesc cu jale,
cântându-mi va cãdea
în cântarea mea.
Valea e cãdere, cântul apei îngânã;
susur de durere sufletul îmi mânã.
Ce scriu e din iubire, fie-mi ea strãinã,
cãci cea mai falsã avere -
iubirea cea hainã.
Poate mort eu sunt, de ape dus alene;
poate frânt dispar. Dar amoru-mi e dreptate -
mort şi dus de ape
departe-n larg, cãci el îmi e pasiunea
întru cuvântãtor,
cã din negre frânte petale-acum rãsar.
