Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «O, brava lume noua, care are astfel de oameni» - [W.Shakespeare - The Tempest]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20214016  
  Useri online:   5  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Mihai Daniel Rus ( Rus Mihai ) - [ PROZA ]
Titlu: Frenezia luminii 2 - Visul
O ştearsã umbrã se pogoarã deasupra plaiurilor desfãcute în felurite direcţii, întinse spre-nconjurãtoarea dreaptã ce marcheazã îmbucarea vãzduhului şi a ţãrânei din care am fost cu toţii zãmisliţi. Profilând lascivitatea astrelor într-o mixturã plenitudinalã de smog dens ce se lasã peste miriştile verzi, ucide fiece jivinã cutreierãtoare din mâl nãlţatã.
Prin mlaştini şi ochiuri de belţi lãsate în urmã de un potop cu negurã şi şnapane cenuşi, nagode şerpuiesc sinuoase. Rezoneazã un cânt, ia aerul la pas şi strãpunge pulpa fugarilor.

Ascute * De mortuis nil nisi bene!* stihurile în sfârşitul lor, intrând o datã şi încã o datã în repetiţie.
*Deo optimo maximo* ţârâie încontinuu dupã o recitare a şiretei ode. Nãpasta se strecoarã tot şi tot mai grãbit.

Un ultim cântecel rãsunã în protuberanţele Lui, un deus ex machina, cu ventricole şi chisturi bãlãngãnindu-se de-al Sãu trup, plutind printre nouri – aici vin îngerii pentru a se stinge… –, mutilând crivãţul înţepãtor, rupându-l în fâşii împrãştiate cât-colo. …a se stinge, aici unde bãlaiul şi oacheşul se întrunesc.
Trei tendoane bracheazã intempestiv, fãurind nimfã cu trup de ghioc, nidicolã, bondoacã, cu cãpãţânã de caras şi creastã ca de ciuf; o adevãratã jivinã a sarsailei ce îşi prelinge tentaculele peste norii care curg rãsturnaţi. Îi încastreazã în ambulacre de pieliţã strãbãtutã cu artere şi vene, limfa scurgându-se precum picãturile de ploaie pe pãmânt. Ce halima grotescã! Fiecare apendice se cliveazã în douã la fel, asemenea-i.

*Malesuada fames! De te fabula narratur!* ţipã de crapã vãzduhul, ploi de zeamã ca din seminţia melcului provenite dârze se iscã prãbuşind cotropitor lichide limfatice; o aurã ca haloul se profileazã în spatele Lui.
*Ave Inonticus , morituri te salutant!*

Din umbre, atrocitãţile sporilor se scot la ivealã, muşcând pas cu pas ţãrâna, prisosind grohãiturile şi urletele tenebroase, groteşti chiar.
Trãsãturi familiare, obraji bucãlaţi presãraţi de pustule ce se scaldã în puroi, ochi goi ce oscileazã necontenit în orbite şi ar bãga spaima în toţi cei ce îi zãresc. Sunt gata sã ofere drumul ad patres orişicui întâlnesc, alde lector!
Strigãte terifiante reverbereazã prin negurã. Totuşi, ante mare, undae. Cineva! Un aeternum vale, un ultim suspin. Coroanele pomilor umplute de zgurã unduie haotic la îndemâna vânturilor spintecate de hãmesitele ciuperci cu care toarnã cerurile. Cât are sã ne mai cerce fortuna?
Contururile difuze ale ternelor umbre înşfacã vietãţile pãmântului rãmase încã în picioare, împieliţate jivine ori cu scrupule umane târâtori prin nãmol, vestigiu a ceea ce a fost şi oropsit.


Lumini diafane ţâşnesc din crevasele solului, copleşind întunericul cu o aurã crepuscularã, invocatoare de tranquilitate la marginea amurgului, dezvãluind scursorile împrejurimilor. Aparent, vietãţile htoniene nu îi ţin hangul acestui inontic, cum restul seminţiilor deja fãcut-au.
Din spectrul nopţii gonit de fasciculele subterane se iveşte un contur uman. Poate doar o altã atrocitate a pustiului, bestie hapsânã. Nu! Acesta celorlalţi nu se aseamãnã, doar o haimana a întunericului nefiind. Pare afectat de pestã, dar nu doborât de puterile ei. Firea nu şi-o pierduse încã, agãţat fiind de limanurile realitãţii într-o bunã mãsurã. În haimanalâc aceastã haimana strãbate împrejurimile ţinutului, vitejeşte de-a dreptul.
Într-un braţ mânuieşte un tom gros, incunabul al genezei raţiunii filosofice, pare-se anticã reminiscenţã a unor vremuri de mult uitate, pe când în spate poartã, fãrã de echivoc, pe diavol însuşi, în piele încãtuşat de garnituri aurii, tronând la loc de cinste între paginile de putregai roase ale Manuscrisului Voynich, fiindu-i povara ultimã. El este cel ce ţine pribeagul mai mereu între straturile infernului, limbului şi suprafeţei, îngreunându-i straiele mai abitir ca niciodatã.
De încheietura mâinii drepte stã agãţat un laţ, susţinând o straiţã din piele de cerb; semne fleur-de-lis încriptate pe gura ei fiind.
Hoinarul se prãpãdeşte în rãbdare. Faţa-i ridatã schimeazã vicisitudinea împrejurãrilor. Pe odatã verzuile izlazuri hoinãreşte acum existenţa imanentã conştiinţei, sarsaila inonticã. Prezentul aduce imaşurile gri şi-ntr-un hal fãrã de hal.
Ce hachiţe o fi având Mefisto de a decis sã populeze suhatele cu ihneumonide pline de gânduri iliace subliminalului şi pestilenţiale? Imateriala suflare pãtrunde nelimitatã şi pulverulentã crãpãturile tãrâmului real şi a fantasmei imunde.
Pâcla se retrage acum din calea habotnicului aparent, scurgându-se în orizont. Luna sângerie atârnã palidã fãrã de stele alãturi pe bolta gri-verzuie de sus. Puzderia namilelor ageamii mlãdiazã între realitate şi fantastic, uneori nutrind sentimente faţã de ţinutul pe care se gãsesc ca noi mai aprig. Abcesele de pe feţele lor sunt mai accentuate acum, devenind pungi agãţate de carnea dezghiocatã de pieliţã. Probabil cã abhoreazã cu dârzenie aceste de prisos apendice, dar acum au fost deja înfeudate sarsailei, abrutizaţi fãrã de milã în umbrele a ceea ce odatã au fost, brute fãrã de însuşiri morale umane rãmase. Sufletul abscons în adânc şi încorsetat de pornirile animalice guverneazã acum trupurile lipsite de orice reacţii.
Fideistul transcende limitele raţiunii prin sentimentele sale mocnite, susţine dogma sa. Dezavuat de cler, el este nevoit sã îşi ducã zilele în fideism. Acesta pare a fi al sãu tabiet, al noului *cutreierãtor de lumi*. Himerele inonticului îi vor fezanda pulpa fãţiş de rezistenţã îi va opune. Un fecior solitar pe tãrâmuri haine, populate de creaturi gata sã-i smulgã tendoanele de pe oscioarele rumenite la foc.
Ochii sãi, injectaţi şi înlãcrimaţi, îi dominã fruntea planã şi zguroasã, cu pistrui pe-obraji cernuţi parcã rumenii şi buze striate de crãpãturi colţuroase în zigzaguri multiple. Bãrbia, strãpunsã de indentaţii abcesice, se profileazã puternic. Ochi-i pierduţi par sã vibreze sporadic, limba ropotindu-i în gurã, iar buzele murmurând aberaţii.


De sub clopu-i din spice ţesut se preling zvelte şuviţe de pãr blond-palid, înfãşurându-se aparent în jurul urechii şuie. Prigonind groaza ochilor, lumina lunii ţese straie în deznãdejde scãldate, ispitind privirea şi jupuind de spaimã isteria oribilelor coşmaruri împletite de forţele ancestrale care le guverneazã.
Ca din seninul cerului, potopul cu zgurã, limfã şi cenuşi înceteazã, zãcând tãcere peste plaiurile închegate în fricã şi teroare. Strident bubuie clopotniţele unui sat dindãrãt de munte, pe cursul oropsitelor pâraie pânã-n capãt de lume. Zguduie capriciile omeneşti dreptatea şugubeaţã, cântecelul inonticului. Globul de vânã, încuprinse pulpi şi bilã se pleoşteşte spre pãmânt, şturlubatic clocind mai multe nimfe cu-acoperãmânt de ghioc şi atârnând deasupra figurii omului zoritã în fast de oripilare.
Precum dacã buze pulpoase ar rosti un ţipãt şuntã liniştea stridiei:

*Vitaustori fii-mi sunt, cei ce sug vâna şi îngroapã în cuvinte idealuri. De înfruntare cerci, la mine cautã, cãci lor dureri a le pricinui nu ţi-e cu putinţã. Atanatosie , plãpând buştean pe ape tulburi, vezi-ţi viitorul! Eu cel ce viciazã aerul sunt, cu suflare de înşpe zei te-apun. De mucoasa sã mi-o guşti doreşti, uitã-te în globul meu. Ochii tãi zglobii şi sfirijiţi trebuiesc a-ţi releva cine sunt eu şi ce mucii-mi fac. Aş^dar, pre cin^ ori ce aievea vezi?*

Ceea ce Atanatosie avu ocazia a zãri de spaimã îl umpluse. Plânge orologiul singur, molipsind sperietura trebuielnicã. Purulentul gând reverbereazã între planurile inconştientului.

*De bocetul aicea loc acum gãseşte, trupul scãpare nicidecum nu trebuieşte!*

Nr Comentarii Comentatori
1. Mulţumesc ! Dorinţa mea este ca oricare dintre cititori ce trece peste creaţie sã exclame pentru cã i-a plãcut şi a învãţat ceva frumos,ce-i dirijeazã atenţia spre curiozitatea de-a mai vrea . Rãmânem aproape !
2. Trebuie sã vã dau dreptate. Adesea folosesc exprimãri şi cuvinte puţin digresive sau chiar lipsite de sens pentru a construi proza. Totuşi, aici am definit fideismul(vag) pentru a nu confuziona complet cititorul zicându-i lui Atanatosie fideist direct. Credinţa lui, precum şi utilizarea cuvântului habotnic au avut scopul de a-l caracteriza direct, am sperat cã asta îi va atribui alura insolitã necesarã unui personaj numit Atanatosie (lat.). A abhora înseamnã a urî profund pe cnv./cv. Rus Mihai
3. Aş fii mai atent la folosirea unor cuvinte ce ar putea,împotriva naturii,schimba sensul real al lucrurilor .(lascivitatea astrelor!) sau ce înseamnã ,abhoreazã ?..vorbeşti de fideism fãrã sã ne intereseze,îndreptându-ne atenţia spre un curent francez neinteresant.Ori povesteşti ceva ori ne ţi-i cursuri de filozofia credinţei ? Povestirea are o temã pe care n-o poţi complica de dragul impresiei ce uneori poate acţiona împotriva ta.(strict o pãrere!)
4. Pãrerea mea este cã atunci când doreşti sã ocoleşti în povestire înţelesul direct, poţi avea surpriza sã construieşti ceva ce sã se depãrteze de ceea ce intenţionezi ! Eu rãmân uşor derutat cã foloseşti o întreagã recuzitã scenaristicã întru-totul ciudatã, pentru a scoate în evidenţã scene de-a dreptul horror !Existã clar talent narativ suficient de bogat ,ca vocabular, pentru reproiectarea gândirii spre un public cititor cât mai amplu,forma prezentã,limitându-l
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Ion ZIMBRU, Ce zgomot face cntecul cnd moare, Galati, 2006
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN