În primul rând, doresc sã îmi cer scuze pentru cã mi-am permis sã intervin în *Triunghiul Bermudelor*, dupã cum fusese supranumit acest conflict recent ce se petrece în rândurile membrilor acestui cenaclu, conştient cã sunt doar un copil şi nu dispun de autoritatea necesarã acestei înfãptuiri şi de faptul cã valoarea lucrãrilor publicate de mine pe acest cenaclu însumatã nu atinge adevãrata valoare a oricãrei opere înscrise de cãtre oricare membru mai vechi.
În al doilea rând, dupã cum spunea Dan Brown, indiferenţa este cel mai mare pãcat al omenirii, aşadar mi-am impus obligaţia sã încerc sã *calmez apele*.
Prin urmare, stimate domn Lungan,
ţin sã vã dau dreptate în aceastã *ceartã*. Totuşi, doresc sã fac mici adãugiri. Pentru început, opiniile dumneavoastrã şi criticile sunt de o valoare incomensurabilã, fiind deosebit de bine punctate şi la obiect, dar *recipientul* este unul care încearcã sã fie expresiv şi îşi pierde valoarea uneori datoritã acestui lucru, adesea dumneavoastrã încercaţi sã fiţi prietenos, amical şi pãrea cã manifestaţi rãutate, nefiind evident cazul. În mãsura în care îmi permit, v-aş sugera sã acordaţi criticilor în special caracter neutru pentru a evita decepţionarea altor colegi scriitori. Acestea fiind spuse, dumneavoastrã aţi adus o contribuţie uriaşã cenaclului, conferindu-i vlaga necesarã autosusţinerii.
Stimate domn profesor Bidulescu,
comentariile dumneavoastrã sunt de asemenea neasemuite, fiind educative, critice şi informative. Opera dumneavoastrã este una extrem de vivace, aproape cã tresare pe ecran, şi dã dovadã de unicitate şi îndrãznealã. Cu tot respectul, aş dori sã vã sugerez sã ignoraţi minorele greşeli gramaticale care mai apar ici-colo pentru a privi imaginea de ansamblu, pentru a nu ajunge sã nu putem vedea pãdurea din cauza copacilor. Cu toţii suntem vorbitori ai acestei splendide limbi române şi, cu siguranţã, cu toţii ştim sã scriem corect. Dacã uneori se mai strecoarã vreo greşealã, nu este nevoie sã o criticãm în totalitate, ci doar sã o evidenţiem pentru a fi conştientizatã.
Onoratã doamnã Ruddy,
sunteţi o scriitoare de un talent incontestabil şi cu siguranţã sunteţi o împãtimitã a literaturii. Operele dumneavoastrã debordeazã de exuberanţã, vânã, vervã întru vieţuire fastuoasã, fiind o adevãratã gurã de aer pentru toatã lumea. Singura obiecţie pe care aş dori sã vã o fac ar fi aceea de a fi mai înţelegãtoare cu comentariile care nu reuşesc sã transmitã corect mesajul iniţial. Uneori, lumea nu reuşeşte sã îşi exprime corect sentimentele faţã de poezie şi poate pãrea un barbarism, când, de fapt, nu reprezintã altceva decât respect transmis greşit.
Întru încheiere, onoratã doamnã Liliana,
aţi acţionat ca un liant pe tot parcursul acestui conflict, mereu aţi încercat sã pãstraţi pãrţile împreunate, iar pentru asta reprezentaţi *mama* bunei-stãri a acestui cenaclu. Dumneavoastrã chiar nu posed nicio obiecţie, mereu aţi fost incredibilã, iar valoarea operei dumneavoastrã nici nu are rost sã mai fie adusã în discuţie.
Acestea fiind spuse, regret cã am intervenit astfel, dar mã devora regretul interior dacã nu îmi încercam şi eu norocul în a împãciui *facţiunile*. Sunt conştient cã nu mã aflu în mãsura sã adresez acest mesaj, dar o fac întrezãrind zile noi şi prospere mãcar în interiorul acestei platforme virtuale dacã nu în exteriorul ei. Sã nu uitãm cã fiecare operã este interpretabilã, iar opiniile diferã. Sã nu uitãm cã omul trece, dar opera-i pe veci rãmâne şi cu ea poartã fiecare gând al nostru despre ea. Haideţi sã preţuim cinstea de a putea crea asemenea vectori prin timp ai conştientului nostru prin a continua sã scriem. Sã nu lãsãm un asemenea conflict minor sã eclipseze valoarea domniilor voastre în literaturã şi experienţa acumulatã de-a lungul timpului. Domnule Lungan, domnule Bidulescu, doamnã Ruddy şi doamnã Liliana, aveţi tot respectul meu, admiraţia şi cinstea.
Vã mulţumesc tuturor care au citit acest mesaj adresat membrilor acestui cenaclu. Fie ca el sã vinã întru reunirea calitãţilor creatoare toate în aspiraţia continuã a omenirii spre perfecţiunea spiritualã.
Cu drag,
Rus Mihai
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã mulţumesc mult! Sper doar ca acest mesaj sã îşi şi ducã la îndeplinire scopul. A fost, într-adevãr, o imixtiune...dar una bine-intenţionatã. Îmi pare rãu dacã am jignit pe oricine prin rândurile mele totuşi.