Ah, clisoasã lunã ce-n candoare sisific te complaci,
Scurge-ţi seva-n unde şuie din boltita cuvã
Peste-anoşti câmpi pustii cu palizi roşii maci
Şi ţine-n percuţie aştrii cu-a ta vuvã.
Iscodeşte benevolã schimnicii copaci
Şi calvarul ermitiei curmã-li-l cordial,
Dã-le auz s-audã muţi şi taci,
Glas sã ţipe surzi tumultul primordial.
Fie ca histrionic lumina sã-ţi reverbereze,
De haz copleşind titanicul alcov
În ce viaţa somptuos pribeag doar este
Şi brav împunge prismaticul istov.
Ample clipociri emani în roşcove campane
Şi lãi suhatele de greieri încotoşmãnite,
Liber frâu dând zborului de roze diafane
Spre meleaguri noi de brize pe fascicule mânate.
În ape vigoarea îţi impui cu strãşnicie;
Te pogoarã şi le-mprumutã a ta stupoare,
Ca peste tãuri sã domini în pustnicie
Şi trai sã le-nmâni cu-a slovei astralã amploare.
Iar de tu, lunã dantelatã, privirea-ncânţi,
De ce-ţi cânţi recviemul în fiecare searã?
Când amurgul izbuteşti şi-a nopţii boltã-mplânţi,
Pe cine aştepţi tu Lunã darã, oare sã aparã?
