Raze diafane brãzdeazã soarele,
Împletesc cosiţe de pãpãdii
Şi ţes straie de deochi fasciculele,
Împresurând ample vechi câmpii.
Dau naştere la noi atavice apele
Spre mlãdiere spuse mult târzii.
Concentrice valuri strãpung lacul pare-le-
Incomprehensibile compendii-,
Purtând sãmânţa firii peste apele
Ce izvorãsc din stropii ampli
De dincolo de ochi şi simţuri, ambele.
Piscuri de pãpãdii-mpovãrate -fii
De neamuri nimfatice* alene le
Şontâcãie de prin meleagurile firii
Şi se pierd în imensitate pe imaşurile
De rãsuflãri divine prigonite pieririi.
Astre-şi revendicã tãrâmurile
Şi-mpãraţi aici îşi trimit copiii,
Dar virgine rãmân suhatele
Celui ce sufletul nu-l cedeazã fricii
De a-şi pierde aiurea orele
Poposind în sfânta tainã de a gândi
Limpede şi rãspicat printre copiile fevrile.
