De sus, din cer, o luminã se coboarã
Lent mistuie al ei foc rãmurele
O, ce aleanuri grele!
Poate sã o doarã, cãci durerea-i
Mascã
Peste viitorul gând – vânt palid de august,
Bãtând încã de când
De dimineaţã, curând, ne-asemãnam lui Faust,
Iar seara plângeam, îngheţaţi în timp,
Îngropaţi în sfânt pãmânt – ne juca feste
Privirea, cãci gândul e
De aur giuvaier, trofeu al
Victoriilor toate purtate
Împotriva unui viciu
Primordial
Deznãdejdea – legãmânt mutual
Între crivãţul de decembrie
Şi briza molcomã de aprilie – prin cordial
Temperament
Avântându-ne isterici
Ridicându-ne pe propriul nostru postament
Mari eroi istorici…
Sunt şi dintre acei
Ce cu ochi haini şi negrii
Nãscocesc unice idei
Şi le ascund
Vasali ei, acelei deznãdejdi.
