Ghiciţi ce tocmai s-a întâmplat?
Ce e? Sunt din nou eu, eu uitat,
Privite de-ocularul vostru aparat
Versuri, de-a voastrã opinie nepãsat!
Întradevãr, sunt întors din hruba neagrã a depresiei, prãbuşit,
În care-am fost zdrobit de mine însumi sub toatã
Gravitatea-apãsãtoare-a situaţiei, se-agraveazã negreşit,
Pãsuit de rãmãşagul meu veşnic de mintea mea netoatã.
De supãrare şi de jale provocat în bãtãlie-nsângeratã,
Eu, un laş al temerii brav fricos de vânt purtat,
Un vânt prigonitor al deznãdejdii, nebunie necuratã!
De-ochiul de safir al solititudinii vãlurit neapãrat.
"Oh, ce poet al timpurilor uitate-n propriile-şi versuri,
Oh, ce creator de stihuri originate din sinceritatea sufletului,
Pierdut în propriile-şi vise, confuz de doruri!"
Şoptesc demoni ai al meu conştient de puteri sleit gândului.
Un suflet istovit de lupta sa cu propriile-şi mori de vânt,
Dar, m-am întors nu doar acum, ci de curând,
Purtat de "vântul prigonitor al deznãdejdii" pãrând,
Cu peniţa-mi asudatã de cernealã, în sine-mi râzând.
