Oh, tu sfântã-mpãrãteasã în luminã scãldatã,
Ştearsã iscãliturã a gândului meu vecinic,
Doar o abisalã nãlucã-n vise încarceratã,
Fusei pentru mine, unic gând atât de mistic.
Îţi vedeam atât de trist înmãrmuriţii ochi în clipire interzişi,
A ta piele de alamã lucitoare radia auritã,
Iar trupu-ţi în raze-mbãlsãmat strident dând nãlucii
Infama perfecţiune tristã a lumii de mult apusã.
Ai tãi ochi, aştrii suspendaţi în orizont,
Scrutând întinderea comprehensibilã,
Şi-a ta fantasmagoricã privire, un torent,
Vers de mine uitat în cãlimarã.
Şi-ale tale plete, un râu în uitare coborât,
Umbra falsã a luminii ahtiate,
Cuprinsã de-un gând aşa de mohorât,
Râzând în negre fabule nefaste.
Prins în ale tale mreje calde,
Simt ardoarea iubirii foarte,
Fadul gust al zilei negre cade,
Nimb cuprins de vorbe regretate.
Profilându-se domol conturul gândului,
Tras mã simt de paradisiaica-i apucare a neantului,
Colindând dulcea odã a pierzaniei,
Rãvãşit de zeci regrete negre simt tristeţea.
Şi-astfel m-aflam eu, zãlud pe cale,
Iscãlind stihuri pribege-n pagini albe,
Contemplând a trandafiriei dragoste petale,
Zãrit evocându-ţi ştearsa aurorã a feţei tale.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Va multumesc mult! Sunt deprimat in ultimul timp si trebuie sa scriu poezii in concordanta cu starea mea de spirit! Mica mea imparateasa ma uraste, din pacate!