Platoşa neagrã ca noaptea de zale-mpãrãteascã
Se-ncovoia vãluritã-n cercuri concentrice pe-al cavalerului trup,
Sãlãşluind în abisurile minţii sale smintite o idee fireascã,
Bestiile se-avântã asupra lui şi-nfruptându-se din el bucãţi rup.
Şi-l împart in fragmente rãtãcitoare-n fãlcile haine
Ale fiinţelor nopţii de sânge însetate foarte,
Pleacã ele lãsând în urmã bucãţele, morbide
Surate abandonate de naturã pare.
Iar foşnetul frunzelor-n bãtaia vântului se-ncununeazã
Cu laurii victoriei hazliei pierzanii,
Calul bravului soldat priveşte de pe margine, se minuneazã,
Roşii ochiîii scãpãrau în întunericul nopţii.
Râde bestia, vinovatã pânã peste cap de sperjur,
Abandonându-şi stãpânul când de ea mai mare nevoie era,
Iar acum nu era de bun augur
Sã necheze, sã zâmbeascã printre dinţi oroarea.