în faţa ta
sunt om de rând
sau poate demon
uneori
eu pot intra în carnea ta
sunt şarpe viu şi mor sperând
poetizez şi viaţa ta
pe-a mea o las în vis sperând
sunt gol golaş în faţa ta
mai gol decât eram cândva
pot sã-ţi dau aripi
sã le frâng
fãrã sã vrei
fãrã sã ştii
pulsez cu sânge ochii tãi
în inimã îţi las un gând
tu
vrând- nevrând
mi te supui
ah!
vrei mai mult
îţi dau cât vrei!
avem aceleaşi primãveri
aceleaşi ierni le hibernãm
atunci când singur vreau sã fiu
tu sã mã laşi
nu mã strivi
eu ştiu
acolo-n carnea ta
singurãtatea-i un favor
cãci casa mea nu are uşi
eu gem flãmând în umbre reci
din rãu şi pietre mã culegi
atât îţi sunt...nimic mai mult!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Bun venit Viviana! E interesant si frumos ceeace scrii!
