Sunt consternat de faptele lumeşti
Încerc sã nu dau curs neîmplinirii,
Cãci datoria noastrã pe pãmânt
E sã gustãm din fructul fericirii.
S-au scurs atâtea şi atâtea clipe,
Îmi amintesc mereu de şarmul tinereţii
De ce nu socotiţi şi voi copii...
Cã azi se împlinesc cincizeci de ani ai vieţi.
În minunata aurã de bogãţie
Mã oglindesc mereu spre faţa ta;
Tu eşti izvorul magic al iubirii
La care eu etern voi medita.
Când astrul nopţii va veghea necontenit
O sã-mi cobor uşor privirea cãtre tine
Dar niciodatã dorul nu se va mai întoarce,
Din locul unde tu m-ai sãrutat pe mine.
Seninãtate purã,tu eşti fermecãtor mister
Alungi întotdeauna ce-i mai urât pe lume,
Se-aprid lumini stelare în noaptea cea târzie
Iar eu încetişor doresc sfios a-i spune:
Priveam tãcut azurul şi-mi apãreai în minte
Asemeni unei umbre cu paşi tãcuţi şi moi...
Misterul tãu sublim a semãnat cuvinte
Ce astãzi şi-au întors privirea înapoi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mie îmi place într-o oarecare mãsurã. Ultima strofã chiar sunã foarte bine. Dar da, poezia are anumite neajunsuri structurale majore, iar cuvântul *şchioapãtã* chiar se potriveşte, imortalizând felul în care este cititã. Un sfat: structurile *tu m-ai (orice) pe mn* sau *eu te-am (orice) pe tine* sunt de evitat în poezia clasicã, mai ales când faci rima cu ele..sunã leneş uneori. Mesajul este frumos introdus totuşi şi poezia ca mesaj îmi place, ca formã mai lasã de dorit.
Nu m-am concentrat pre mult asupra mesajului ,întru-cât dezechilibrul total al construcţiei versului mi-a atras atenţia , obligându-mã sã reflect asupra nivelului creaţiei. Nu poţi face catren ,care sã şchioapete în felul acesta şi sã-l numeşti poezie şi pe urmã simplele versificaţii ,banalizeazã ideea de scriere poeticã luându-i la un moment dat cititorului ,interesul pentru a continua lectura .Nu vreau sã-ţi dau vreun sfat pentru cã baza de plecare spre poezie este neconsolidatã