În faţa şcolii
pãrinţii îşi ţin pruncii de mânã
arãtându-le drumul nepãtruns de plug
bunicii rãmaşi în curte
cu palmele mãcinate
plâng
cine mai are grijã de ogradã
când ei de mâine
vor deveni
pãmânt.
Pânã şi nucul din faţa casei
este gol
haina de pe el s-a ponosit
parcã ar vrea şi el sã plece
dar nu ştie
cât
mai are de trãit.
La hora doar greierele mai cântã
puţin mai trist faţã de ieri
furnicile îl mai ascultã
restul s-au pierdut
ducând în spate
ale satului poveri.
Azi este hram
o linişte apãsãtoare
din biserica
se aude.