Aş vrea sã fiu o urmã pe nisip,
Sã mã şteargã apa mãrii … apoi,
Sã plâng, sã râd şi sã strig,
Cã tot ce-am trãit, e doar un gunoi.
Sã mã spulbere vântul ca pe un fulg,
Sã plutesc peste ruina din mine,
Spini din coroana Domnului sã smulg,
Şi c-o plãcere amarã sã mi-i introduc în
vine.
Tu, el sau cei ce mã cunoaşteţi,
Veniţi sã mã vedeţi rãstignit,
Tristeţi alãturi de mine sã paşteţi,
În clipa din urmã sã mã ştiu iubit.
În tihnã apoi sã mã îngropaţi,
Şi puneţi-mi în raclã dulci poeme,
Ca-n negru infinit, cînd voi fi plictisit,
Sã mai citesc cîte unul din vreme în vreme.
