Ascunzi tristeţi care ştiu sã râdã,
Te închizi în cuşti cu zãbrelele rupte,
Încerci sã porţi o mascã prea hâdã,
Dar ochii te trãdeazã şi-mi spun multe.
Arhitectura disperãrii o cunoşti,
Zeii tãi pe un cer subteran transpir,
Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,
Prin strãlucirea amarã a unor ochi de safir.
Sub cãlcãtura ta piatra se sfarmã,
Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţã,
Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea sã doarmã,
Cãci e vrãjit de privirea ce sufletul
îngheaţã.
