...am avut o noapte de cosmar...aerul era
de nerespirat...temerile mele erau la
intansitate maxima...daca mi se opresc
bataile inimii acum??? si daca se opresc ce
se intampla??/ o sa mor si gata...dar ce
las in urma mea? mie , de fapt, mi-e frica
de moarte pt. durerea pe care o declansez
in momentul trecerii mele in nefiinta,
fiintelor dragi mie...si mai ales fiicei
mele...intre noi este o relatie speciala,
cordonul ombilical inca nu e taiat desi are
33 de ani.
...toata noaptea m-am luptat sa alung
imaginile de la moartea mea...nu am reusit
si m-am chinuit...ingerul mortii mi-a dat
tarcoale(la propriu)...m-am sufocat, am
iesit pe balcon...cerul era acoperit...o
umezeala de mormant mi se lipea de piele si
as fi vrut sa fug...era sinistru...nu stiam
ce sa fac sa scap de sentimentul de teama
care ma acaparase in asa hal incat imi
doream chiar sa mor ca sa nu mai simt frica
aceea devoratoare...am inceput sa marog
timid , la inceput, apoi din ce in ce mai
inversunat, aproape violent...la un moment
dat am auzit un suierat...parca cineva
respira greu langa mine...m-am uitat in
stanga, in dreapta, in spate dar nu am
vazut pe nimeni...simteam o prezenta care
imi mangaia auzul...soptea...am aplecat
urechea si mi-am ascutit auzul...era
sufletul meu chinuit, care iesise pt. un
moment sa se racoreasca de gandurile si
nelinistile mele...ma simteam asa de
vinovata!!! saracul, nici el nu ma mai
suporta cu tristetile si lacrimile
mele...am stat nemiscata sa nu se sperie si
sa fuga de tot...m-am uitat spre cer si am
gasit o fereastra de senin...mi-am
indreptat ruga spre ea , caci mi-am
inchipuit cu speranta, ca Dumnezeu este
acolo...am inceput sa ma rog cald, fara
suparare, duios si cu o lacrima in coltul
ochilor mei, inca albastri...nu am
constientizat cand mi-am primit sufletul
inapoi...ma pierdusem in rugaciune si
uitasem de tot ce mi se intampla...am
inceput sa plang incet si am fost in stare
sa ma reintorc in casa...daca mai era
nevoie de inca o dovada ca rugaciunea este
leacul sufletului pierdut...am primit-o
ieri -noapte...cand era sa imi pierd
sufletul de tot...ma rog la tot ce pot, ca
lumea intreaga sa stie sa se roage impreuna
cu sufletul ei...cu ochii catre sus..si sa-
si marturiseasca pacatele siesi cu ochii
catre jos...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
ati surprins f bine aceasta idee de dedublare si miscarile sufletului.
