cuget în expansiune mai gol ca infinitul
mintea-i un burete de şters pe vid memorii
sunt gol precum o frunzã uitatã-n ramul toamnei
m-au scuturat de lacrimile verzi
testele tristeţii nu mã recunosc
îmi spun s-o iau cu viaţa de la capãt
precum spre zei durerea e calea cea mai scurtã
şi amurgul începe din rana albã a zilei
oricum datoria o pot plãti cu o moarte
doar naşterea n-am cui s-o mai plãtesc
chiar dacã-n locul meu se va cãsca o groapã
ca amintirea vie a unei vechi explozii
