aici ca într-un deşert galben de nisip
unde eşti condamnatã adesea la însingurare
cu umbra înfãşuratã galabie în jurul capului
unde se naşte faptul de a fi al zilei
inconştientul se preface-n conştient
aici unde ajungi la prima oazã
dupã ce treci obligatoriu prin viaţã
când spuza dimineţii mocneşte în tãciuni
şi încã nu-ţi arde-n oase luna cu flacãra albastrã
aici gãseşti triumful necesar trãirii
cãci nu te judecã nimeni dupã legea milei
cã stai mereu la pândã dincolo de lucruri
cã slujeşti numai ca martor orelor trãite
aici afli de la aceastã margine de lume cã
dinaintea ochilor nu e doar înţelesul
sau înapoia vorbei numai nerostirea
dar poţi sã mai înveţi draga mea
de la setea de viaţã a tuaregilor
sã iubeşti necondiţionat iubirea
cu toatã dreapta şi neţãrmurita ei amãgire
