Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Mijloacele stau in vrednicia ta» - [Iordache Golescu]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  14429451  
  Useri online:   21  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
 
[ PROZA ] Alla Murafa

Fata de duminicã (fragment I)
 
M-am prezentat scurt: "Sunt fata de duminicã". Aşa am început. Toate au un început. Totul se naşte într-o zi. Cât despre sfârşit...sfîrşitul nu vine aşa de uşor, pentru cã urmeazã veşnicia.
Venisem în casa lor duminica. Nu existau fete de luni, marţi sau miercuri. Era o femeie pentru întreaga sãptãmânã. Şi eu pentru duminicã, pentru cã femeia pleca la familia ei. Aşa devenisem fata de duminicã în casa lor. Ea - o bãtrânã infirmã, care se sprijinea pe un bãţ ros de ani (singurul sprijin pe care îl acceptase de la viaţã). El - o umbrã absentã într-un fotoliu, însoţit de o barã de care spânzura liniştit un sac plin cu un lichid transparent.Un tub subţire unea fiinţa palidã cu sacul încã plin. ŢUn fãt prins de placenta mamei, de la care ia, picãturã cu picãturã, viaţa"… m-am gândit.
- Nu mãnâncã, explicã femeia. Îl alimentãm artificial.
Am avut dreptate. Am în faţã un fãt care urmeazã sã se nascã.
- Am sã vã citesc.
Încã mã simţeam strãinã în aceastã lume. Nu ştiam cum sã depãn acest fir al existenţei mele. Era o noutate pentru mine: eu - o fatã de duminicã pentru o persoanã bolnavã. Dar viaţa uneori te pune la încercãri. Aşa cã am luat cu mine o carte, un roman clasic, în speranţa de a mã face utilã în aceastã realitate.
- E ora pentru rugãciune. Se transmite mesa la televizor.
Un televizor funcţional. O patã de nou într-un tablou balzacian. Nu crezusem niciodatã cã personajele balzaciene pot fi reale. Dar ele trãiesc şi astãzi ca nişte râme ascunse în adâncurile vieţii, într-o existenţã atemporalã. Dai peste ele din întâmplare, aşa cum descoperã arheologii câte o fosilã neaşteptatã şi se minuneazã cât de puţin cunosc despre lume. Încearcã sã pãtrundã în universul lor şi simt rãceala secularã pãtrunzându-i.
Casa era umedã şi rece, cu ferestrele mereu închise. Aerul din casã îmbãtrânise şi el, odatã cu locatarii. Îl simt greu, amar, muribund, lãsând un gust amar în gât. Îmi pãtrunde prin pori şi mã simt captivã acestei lumi.
Slujba religiosã televizatã e doar un pretext. Printre binecuvântãri şi imnuri, ascult povestea casei (sau a bãtrânei, pentru cã s-au sudat într-un întreg, cu aceeaşi poveste, acelaşi destin). Casa e ridicatã de "tata", din averea pe care o aduna. El a învãţat-o sã pãstreze, sã nu arunce nimic. Şi ea l-a ascultat. Ani şi ani a mâncat cu aceeaşi lingurã, a folosit acelaşi cearşaf… Slujba se terminase, iar povestea ei şi a lui "tata" nu se mai sfârşea. Femeia vorbea şi vorbea de parcã nu mai vorbise cu nimeni optzeci de ani la rând şi, în sfârşit, mã întâlnise pe mine, singurul suflet cãruia i se putea confesa.
Bãtrânul dormea liniştit în fotoliul sãu şi lichidul vital îi curgea, picãturã cu picãturã, umplându-i corpul cu puterea de a respira.
Trãiesc senzaţia cã viaţa a rãmas undeva afarã. Aici nu existã conceptul de timp. Singura clepsidrã e sacul cu lichid şi bãtrânul. Aşa se mãsoarã aici timpul sãu… ori al meu. Aşa se mãsoarã aici clipele scurse sau cele rãmase … cine mai ştie în ce legi ale fizicii se înscrie acest univers conservat de zeci de ani.
- Am pregãtit paste cu peşte. Mi s-a spus cã îţi place peştele.
Bunãvoinţa femeii mã emoţioneazã. O vad aşa, deodatã, o biatã bãtrânã ducându-şi povara anilor sãi şi ai acestei case.
- Iţi place?
- Desigur, mulţumesc, rãspund zâmbind.
Ajut sã aranjãm masa. Ea e bucuroasã cã are cui sã demonstreze mãiestria sa de bucãtar (ani şi ani a pregãtit pentru familie şi prietenii invitaţi la masã). Amintiri se vãd ascunse în privirea-i rãtãcitã...
Iar şi iar sparge tãcerea întrebarea ei, uitata parcã în aer, farã sã poatã sã se destrame în aerul dens: "Îţi place?" Trãiesc un deja-vu. Ascultam cândva la bunica o placã de gramofon. Singura placã ce se gãsea în casã. Ştiam deja cã la un moment dat sãrea, repetând iar şi iar acelaşi pasaj muzical. Acum şi în acest univers o placã de gramofon se repeta fãrã sã sesizeze banalul: "îţi place?"
Când reuşesc sã mã obişnuiesc cu aceastã melodie, se schimbã ceva, pentru cã aud vocea femeii urlând piţigãiat:
- Iar nu mãnânci! Şi eu toatã dimineaţa am stat în picioare sã îţi fac pe plac!
Nu ştiam cât îi fãcea pe plac, odatã ce el se alimenta artificial, dar nu mai conteazã. Bãtrânul o privea mut şi încãpãţânat, lãsând pastele sã se rãceascã în farfurie.

***

Ştiam cã e înãuntru. Moartea nu apare dinafarã niciodatã. Ea apare în noi şi dispare când dispãrem noi. A stat la pândã câteva zile, luni sau ani. Ea pisicã şi eu şoarece. Şi nici nu ştiam cã sunt vânat. Eram şi mai bucuros dacã vânãtoarea se sfârşea cu un cartuş. Dar pisica e pisicã şi se joacã, şi te încolţeşte, şi te strânge, şi trãieşti clipã de clipã sfârşitul în agonie.
Ciudat cã, indiferent de anii pe care îi am, nu m-am gândit niciodatã la boalã sau la moarte. Întâi am simţit aşa, de nicãieri, o respiraţie strãinã, venitã de niciunde. Apoi am simţit cum îşi înfige colţii. Cancer. Ştiam cã e el. Am citit în ochii lor dupã seria de analize. Dar nu e nevoie de vreun medic sau rudã ca sã îmi dau seama cã sunt prins şi cã acest colţ ce îmi sfâşie abdomenul nu mã va ierta. Nu acum când am 85 de ani, când nu mai pot lupta nici cu tremurul, nici cu slãbiciunea propriului corp. Aşteptarea sfârşitului a început sã se contorizeze prin picãturile de lichid incolor ce îmi intrau în vene printr-un tub subire şi maleabil, menit sã menţinã viaţa în mine. Numãram pânã adormeam, mã trezeam şi iar numãram. Chipurile se perindau în faţa mea, fãrã sã mai disting trãsãturi. Nu mai fãceam parte din lumea lor. Doar vocea ei o mai auzeam uneori: "Iar nu mãnânci...". Ce poate sã înţeleagã ea...
Într-o dimineaţã am auzit: "Sunt fata de duminicã". Stupid. Banal. O fatã de duminicã. Mult prea tânãrã pentru munca aceasta. Tinereţea nu are ce cãuta alãturi de bãtrâneţe şi boalã. Bãtrâneţea e molipsitoare şi, dacã nu eşti atent, ţi se cuibãreşte în suflet şi ţi se stinge lumina din priviri. Sã o alung... nu mai am putere sã alung frumosul, chiar dacã ştiu cã îl voi distruge.
Era frumos sã o priveşti. Ştiam cã se va ofili în aerul acesta greu. Nici ea nu va realiza când se va întâmpla. Doar eu, daca voi mai rezista, voi pãstra imaginea aceasta de început şi voi observa cum o acoperã umbra. Sunt un egoist. Bãtrâneţea te face egoist. Boala îţi dã dreptul sã rupi de la viaţã cât şi ce mai poţi. Sunt un pãianjen ce ţin musca în plasã... sunt un cancer şi eu ...


***

E iarãşi duminicã. A câta? Universul din casa toscanã îmi devenise familiar. Aceeaşi sonerie la intrare, sunând a gol în palatul îmbãtrânit, aceeaşi scarã somptuoasã cândva, acelaşi sac plin de lichid care îmi numãra clipele de şedere. Doar cã acum ştiam cã trebuie sã rãmân pentru mai mult. Fata fixã din casã plecase. Postul liber era tentant pentru cã mi-ar fi permis nişte bani pentru studiile de mai târziu. Aşa cã am acceptat sã rãmân închisã cu ei atâta timp cât vor avea nevoie, adicã pânã va dispãrea sacul transparent. Devenisem veriga între douã lumi, punctul de intersecţie care, accidental sau nu, se stabilise prin mine.
Bãtrânul ridicã mâna. Era semnul cã voia ceva. De obicei, voia sã urineze. Putea sã vorbeascã. Era un refuz al lui de a comunica. Se desprinsese de la viaţa impusã. Trãia în lumea lui şi nimeni nu ştia cât şi când e conştient.
Îi aduc oala şi urmãresc lichidul galben scurgându-se lent. M-am obişnuit. Se poate omul obişnui cu toate. Poate sã treacã de la o condiţie la alta, dacã e destul de puternic. Şi eu… nu mai conteazã cine sunt în afara universului acestuia. Aici şi acum sunt fata cu oala în mânã. Un tablou demn de renascentişti. Privire absentã, fustã sã acopere genunchii (ca sa nu trezeascã tentaţia…a cui oare?). Mii de vizitatori în muzeul vieţii s-ar opri întrebându-se despre gândurile acestei fete cu oala în mânã, ducând preţiosu-i conţinut. Mulţi i-ar gândi şi razgândi o poveste. Aşa, ca sã se simtã liniştiţi, şi pentru cã lumea nu poate sã trãiascã fãrã poveşti. De aceea şi le gândeşte singurã…
Mã întreb uneori, daca, într-adevãr, avem povestea nostrã sau suntem doar mici litere într-o singurã poveste. Conform logicii existente, ceea ce vãd şi cunosc existã cu adevãrat. Daca nu cunosc alte lumi, alte universuri, atunci ele nu existã. Şi, curiosul final, universul meu nu existã. Pentru 99,9% dintre oameni eu nu exist, aceastã oalã din mâna mea nu existã, aceastã lume închisã într-o casã oarecare, dintr-un oraş oarecare nu existã…
-Îţi place pasta?... îţi place…
Placa sunã iar. Oala e la locul ei, bãtrânul stã pe scaun la masã, fãrã a se atinge de mâncare, sacul cu lichid îl vegheazã. În faţa mea o farfurie cu paste. Încep sã mã enervez. Sunt conştientã cã am trãit aceastã zi, aceastã scenã. Înnebunesc? Nu. Astãzi lipsesc şerveţelele de la masã, uitate din greşealã. Aceastã eroare mã calmeazã. Mã ridic sã le aduc. Bãtrâna îmi mulţumeşte. Am restabilit echilibrul. Mã uit în jur. Femeia poartã aceleaşi haine. De când o cunosc, o vãd în aceeaşi rochie. Nu a spãlat-o încã niciodatã. Pentru somnul de noapte – aceeaşi cãmaşã. Nimic nu se schimbã aici. Totul se pãstreazã pentru... pentru cine sau pentru ce se pãstreazã lucrurile acestea? Se transmit din generaţie în generaţie şi hainele? Şi papucii şi oala aceasta în care urineazã bãtrânul inapt sã meargã la wc?

***
Sacul cu lichid penduleazã alãturi. Adorm pentru cã nu am putere sã mã lupt cu moleşeala. Îmi place sã adorm cu gandul cã o voi gãsi aici când mã voi trezi. Va veni cu oala sã urinez. Jenã. E sfâşietor de dureros sã stai tremurând de slãbiciune şi jenã în faţa unei fete şi sã îţi arãţi podoabele scofâlcite ca sã urinezi. Oricât de mult mi-ar plãcea, nu mai pot fi un bãrbat pentru ea. Nu simte nici o jenã sã priveascã lichidul galben scurgându-se leneş în oalã. Eu nu mai sunt bãrbat, urina mea şi-a pierdut din concept, devenind un lichid mãsurabil şi apreciat dupã culoare. Boala aduce o metamorfozã în om, eliminându-i entitatea de om, reducând totul la elemente chimice gãsite în lipsã ori în surplus în corpul X care devenisem eu. Sunt o entitate perceputã ca o eprubetã cu lichid pentru analizã. Esenţial nu mai sunt ce gîndeam, ce eram, ci cât şi cum urinez. Sunt o legumã. Dar ştiu cã port în mine o sãmânţã otrãvitã pe care trebuie sã o elimin cu propria-mi moarte.
Sforãitul acesta ajunge sã mã dispere. O aud de atâţia ani alãturi, dar abia acum simt cã nu o mai pot suporta. Şi când te gândeşti ... 65 de ani împreunã. Ajunsesem sã mã obişnuiesc şi cu prezenţa ei. Întâi e iubire, apoi te obişnuieşti cu prezenţa celuilalt aşa cum te obişnuieşti cu un fel de mâncare, cu un gust al apei pe care nu îl mai simţi. Cândva am iubit-o. Ştiu asta chiar dacã nu îmi mai amintesc nimic din ceea ce simţeam pentru ea. Acum... dacã aş trezi-o cu o palmã ca sã nu o mai aud sforãind? De câte ori mi-am imaginat cã îi închid gura cu o palmã atunci când îi auzeam urletul (urlã din nimic şi pentru nimic), dar nu am avut curajul sã o fac. Pãcat. O viaţã petrecutã aşa, în zbaterea de a pãstra şi investi corect patrimoniul cãpãtat prin cãsãtorie. O viaţã petrecutã în ideea de a agonisi, fãrã sã simţi plãcerea unei haine noi şi comode, fãrã sã simţi împlinirea unui moft.
Sucitã mai e şi viaţa asta. Ştii cã sunt atâtea drumuri pe care poţi sã mergi, dar nu poţi alege decât unul. Şi nu ştii niciodatã dacã ai ales corect. Apoi toatã viaţa te gândeşti ce s-ar fi întâmplat dacã... şi trãieşti nostalgia celorlalte drumuri, lãsate undeva în urmã. Şi ea...cum ar fi fost dacã era alta? Eram şi eu altul? Aveam un alt final? Ce gânduri sucite mai aduce noaptea. Şi nu se mai face zi. ŢFericiţi cei sãraci cu duhul..." Aş fi şi eu mai fericit dacã aş fi putut adormi. Dacã aş reuşi sã adorm definitiv, fãrã vise. Nu vreau vise nici cu îngeri, nici cu necuraţi. Nu vreau nici paradis, nici infern. Vreau linişte. Şi uitare.


 
                        Data înregistrãrii textului: 08.07.2011
                        Numãr accesãri / comentarii: 530 / 0
 
Texte recente
Nr Autor Domeniu Data text Titlu text A/C
1 Geanina Moldovanu POEZIE 19.11.2017 Mitul este altceva 4/0
2 Geanina Moldovanu POEZIE 18.11.2017 Si totusi... 6/0
3 Geanina Moldovanu POEZIE 18.11.2017 Cainta 6/0
4 Tiolia POEZIE 16.11.2017 îmi plac sãlciile de Florii 5/0
5 Florin T. Roman ESEU 16.11.2017 Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere 4/0
6 la femme POEZIE 16.11.2017 |. 6/0
7 Mariami POEZIE 15.11.2017 Foi de timp 9/0
8 ladyinblack POEZIE 14.11.2017 Matriarhala dragoste fierbinte 17/0
9 bis POEZIE 14.11.2017 *** 10/0
10 ionut29 POEZIE 14.11.2017 Cel mai nostalgic somn 13/0
11 ionut29 POEZIE 14.11.2017 Propria romanţã 18/1
12 Mariami POEZIE 13.11.2017 Petale de curcubeu 11/0
13 bis POEZIE 11.11.2017 iubirea nu îndeamnã la nimic cumpãtat 11/0
14 braniste POEZIE 10.11.2017 JUBILEU DE NOIEMBRIE 19/0
15 Mariami POEZIE 10.11.2017 Tablou cu fluturi şi mãiestre 20/0
16 ladyinblack POEZIE 08.11.2017 Pe strada vieţii dintre noi 14/0
17 Florin T. Roman PROZA 08.11.2017 Ecouri ale bãtãilor inimii mele - X 18/1
18 Mariami PROZA 08.11.2017 Miercuri 11/0
19 cotangenta POEZIE 08.11.2017 iluziile mele suferã de un paralelism indecent 15/0
20 Mariami POEZIE 07.11.2017 Teoremã 10/0
[ HOME ]
Comentarii recente
Nr Autor text Titlu text Comentator Text comentariu
1 ionut29 Propria romanţã Geanina Moldovanu Atat de pur si frumos. Felicit...
2 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - X ladyinblack Ţ... prin vorbele ş...
3 Tiolia Cuvântul e la Dumnezeu Tiolia Multumesc de atentionare, stia...
4 bis Toamna nu o pot struni... ladyinblack Cheia...dacã aş pu...
5 Tiolia Cuvântul e la Dumnezeu Mariami Dacã ai probleme cu int...
6 Geanina Moldovanu Ploile de toamna Mariami Toamna deschide sufletele sp...
7 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - IX Geanina Moldovanu Este frumosmsentimentul de a f...
8 Mariami Oglinda Mariami Mã onoreazã &#...
9 Mariami Oglinda Geanina Moldovanu Sublim si atat de bine punctat...
10 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - IX elbi Interesant ce spui, pare din s...
11 cotangenta toate filozofiile trec obligatoriu prin buric cotangenta Am aceeasi parere cu tine. Poe...
12 cotangenta toate filozofiile trec obligatoriu prin buric elbi Nu stiu foarte bine de ce dar ...
13 Mariami Fluturele şi maşina timpului Mariami acelaşi - dacã -...
14 anvlpopescu Mã doare elbi Bun venit pe Noduri!...
15 elbi Rugând cerul ruddy Mda, am sluji cu toţi p&a...
16 elbi Poem de duminica ruddy Vers eliberator! Aşa l-am...
17 ruddy Sã mã iubeşti! ruddy Hei, mulţumesc dragilor!...
18 ruddy Sã mã iubeşti! elbi Frumos!...
19 Mariami Curgere elbi Bine ai venit pe NODURI!!...
20 cotangenta cine sã-mi mai înţeleagã dansul elbi Frumoasa-i muzica din inima ta...
[ HOME ]
[ Click aici pentru a vedea un autor / text la întâmplare! ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Editura InfoRapArt
EXPOZIŢIE DE CARTE
ASPRA, Noaptea curcubeielor lungi, proza, antologie colectiva, Ed. InfoRapArt, Galati, 2010
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN